Lumea dintre urechi

Mi-am mutata calabalâcul

2008-10-26T17:58:00.000+02:00

Clasa I. Prima zi

2008-09-17T11:55:00.006+03:00

Şcoala generală cu clasele I-VIII din comună era pregatită. Elevii de toate vârstele veneau spre unitatea de învăţământ. Deşi era încă frumos afară, era de abia 15 septembrie doar, pe feţele lor era oarecum usor de citit nostalgia vacantei de vara şi dorinţa ascunsă ca şcoala să nu mai existe vreodata pe acest pământ. O expresie din ce in ce mai evidenta pe măsura ce inaintai cu observaţia spre copiii din clasele mai mari.

În schimb, bobocii de clasa I erau reflectarea perfectă a inocentei. Erau fie aerieni, un pic tematori, privind în jur cu ochii mari şi surprinşi, fara sa intelega exact de ce au ghiozdan, de ce trebuie să se alinieze în careu, de ce au alţi elevi cravate roşii cu tricolor la gât şi ei nu si, în general, “de ce?”, fie hiperactivi, vorbind o limbă cu abuz de sâsâit peltic, neastâmpăraţi, dar tot curioşi.

Dupa festivitatile si discursurile de inceput de an se intra in scoala.

Intr-o anume clasă, micuţii de-a-ntâia intră dezinvolţi şi se aşează în bănci, însoţiţi fiind de un bărbat străin cu figură severă dar care încearcă să fie binevoitor. Învăţătorul.
Incep certuri intre copilaşi.
“-Eu vreau să stau aici! Ba nu, eu stau aici.” În 20 de secunde clasa se transformă într-un vacarm cu sunete disonante, cristaline si acute.

Un strigat ca un tunet reasterne ordinea: “- Linisteeeeee!!!” , zbiară învăţătorul.

“-Asezati-va oricum, că o să staţi în bănci cum spun eu”, adăugă bărbatul cu un ton prevestitor de 4 ani grei de scoala primara.

Peste câteva minute insa, elevii invatati cu regimul de gradinita, mai ingaduitor, ( “a!, ce vremuri!”, ar fi spus ei daca erau un pic mai mari), încep iar sa se foiasca, sa vorbeasca, in timp ce invatatorul ii striga la catalog.

Din nou se aude tunetul: “- Linisteeee!!!”

Si se face liniste suficient cit catalogul sa fie strigat fara intreruperi.

Undeva insa, in a doua bancă de la perete, un pusti blondut continua sa fie neastimparat, in ciuda avertismentelor celui care deja, prin tonul rastit împlântase un fior de spaima in inimile micutilor.

Baietelul vorbeste cu colegul de banca, nu e atent la invatator, se intorce sa studieze penarele de pe banca din spate, se ridica in picioare si se aseaza la loc, scapa creioanele colorate pe jos si alte de-astea. Din acest motiv nu-l observa pe invatatorul care se ridicase de la catedra si venea spre el. Continua sa vorbeasca sau chiar sa fredoneze cite un cintec numai de el stiut.

Un nou strigat al pedagogului, de la mai putin de jumatate de metru de urechea bobocului, il facu sa incremeneasca.

“- Popeeeeeeeesssssscuuuuuuuuuu!!!!!! Stai cuminteeee si taci din gura!!!!”

Baietelului i se umezira ochii si se ridica brusc în picioare, aproape ametit de şocul auditiv.

“- Stai jos!!!”, ordona ferm invatatorul
“- Nu pot”, replică elevul aproape plangand.
“- De ce?”, intrebă pedagogul
“- Am facut treaba mare pe mine”, explică bobocul privind spre pantalonii de uniforma, noi si grosi, de stofa groasa, pe care se bucurase atât de mult să îi îmbrace. De abia asteptase să intre in clasa I. O batuse la cap pe mama lui citeva luni să il dea de 6 ani si nu de 7 ani la scoala, cum ar fi vrut ea.

Ce poate fi aşa de rău?

2008-09-10T16:29:00.005+03:00

Nu a dormit foarte bine astă noapte. O stare de indispoziţie digestivă subtilă l-a ţinut într-un purgatoriu de care nici macar răsăritul soarelui şi răcoarea dimineţii nu l-au absolvit. Singura nadejde era acum că o spălătura bună pe dinti, apa rece şi o cafea tare îl vor readuce în rândul cetăţenilor utili societaţii.

Aseară se întâlnise cu o fostă colegă de facultate. Pe cât de mult insistase ea de citeva luni să se întâlnească, pe atât de mult evitase el momentul. Aşa că începuse nişte lucrări de reparaţii în casa pe care le tot amânase de vreo jumătate de an.

Se apucă de zugravit, de redecorat, de cumpărat mobilă, de curaţenie, de pus gresie şi faianţă. Ce mai, intrase, încet, încet în reparaţie aproape capitală, mare parte ca să aibă scuze reale să nu se întâlnească cu domnişoara care devenise între timp extrem de insistentă. Nu o putea pur şi simplu refuza. Nu avea motive până la urmă şi era şi prizonierul imaginii sale neştirbite de perfect gentleman.

Ea îl suna acum o dată la patru-cinci zile, marcând astfel câte o nouă etapă a lucrarilor din apartament. “Azi pun rafturi, azi zugrăvesc în debarale, azi închid balconul.” Şi tot aşa.
Ştia ca fata e singură, că îi ticăie ceasul biologic şi că el a intrat în vizorul ei. La rândul lui, nu avea o relaţie stabilă care ar fi fost apărarea ultimă. Aşa că era complet neajutorat.

Timpul trecea, apartamentul era din ce în ce mai curat şi mai bine organizat. Însă perspectiva epuizării stocului de scuze plauzibile îi aducea tânarului o stare de târşă, care până la urma se transformă în resemnare. „Va trebui până la urmă să se întâlnească cu fata. Ce poate fi aşa de rău? Mai bine se întâlneşte şi gata, scapă o perioada mai lungă.” Ştia că tipa îi va face avansuri şi asta îl facea să se simta deja hăituit.

Dar iată că apartamentul arăta acum ca nou. La scurtă vreme după acest eveniment sună iar telefonul şi se stabili o întâlnire, la cină, vineri seara.

Fosta colega veni mai repede la restaurant. Destul de bogat machiată, îmbracată provocator, cu gene false de mărime medie, cu unghii foarte îngrijite şi lungi, lungi.

Îşi amintiră din nou de întâmplările din facultate, perioadă din care data şi slăbiciunea fetei pentru el. La o beţie cruntă de altfel, el făcuse greşeala, beat fiind iar ea trează, să o sărute. A avut nevoie de toate tertipurile de care dispune un gentleman să nu pună fata gheara pe el.

Tânăra rămăsese însă cu acest ascendent pe care baiatul l-ar fi şters cu mare bucurie din memoria comună a celor doi. Dar nu se mai putea. Mai mult, povestirile din facultate gravitau totdeauna în jurul acelui moment blestemat, tot timpul neexprimat, dar rămas undeva într-o poziţie de nelinistitoare sabie a lui Damocles.

Fata avea multe poveşti. În timpul şi între felurile de mâncare vorbea non-stop. Pe lângă povara întâlnirii în sine, un gest al tinerei îl făcea pe băiat să simtă cum stomacul se face mic, mic iar epiglota refuza să mai efectueze înghiţirea. Femeia se scociora în continuu într-o ureche un unghia foarte lunga a degetului mic. Evalua apoi fugitiv recolta de cerum şi se ştergea elegant de un serveţel. La finalul cinei, baiatul era la limita unei crize de fiere. Numai ideea de desert îi aducea spasme undeva în zona de sub stern. Asa că abuză de băuturi digestive, amare dar alcoolice. Fără efect.

Până la urmă nesfirşita seară se termină. O conduse la taxi pe fata. Maşina plecă, o mare uşurare emotională se instală. Însă stomacul, ficatul şi pancreasul lucrau în continuare în nearmonie.

Ajunse acasă, se culcă dar nu dormi mai deloc. In mintea lui, unghia lungă, lungă a fostei colege continua să foreze în ureche şi să depună apoi ceara pe serveţel. Imaginea îi repornea de fiecare dată o dorinţă nebună de a nu mai fi avut stomac, ficat sau intestine.

Aşa cum am spus, tânărul spera, dimineaţa devreme, că o spălătură zdravănă pe dinţi şi o cafea bună să îl mai întremeze.

Ajunse în baia proaspăt renovată, luminată şi curată. Îşi puse în duşmănie pastă de dinţi pe periuţă însă când se pregătea să se spele văzu în oglindă, cu claritate, că amintirea întâlnirii de aseară avea să mai dăinuie o vreme: un herpes cât o capşună mică îi apăruse exact sub nas.

Lolite şi flăcăi urbani

2008-08-11T14:18:00.004+03:00

Trenul de Constanta de la ora 1.40 noaptea, din Gara de Nord, e ocupat pâna la refuz. Cu toate astea, cei mai multi calatori continua sa se inghesuie. Nu mai au rabdare sa ia trenul suplimentar, introdus de compania de căi ferate, care pleaca peste 40 de minute.

Asta face ca urmatorul tren sa fie aproape gol. Oricum, toata lumea are loc. Mai mult, fiind un tren de noapte, multi dintre calatori nu se simt in nici un fel vinovati la gândul că se vor întinde pe câte o bancheta din compartimentele de clasa a 2-a, tip vechi.

Conductorul este un pic neliniştit şi aruncă priviri fugare spre un grup de tineri adolescenţi cu tuşe vagi de pubertate. Aceştia sunt extrem de gălăgioşi. Băieţii sunt îmbrăcaţi cu maieuri mulate invadate de imprimeuri sclipitoare cumparate din târg. Fetele au blugi negri si ieftini, mulaţi, şi tricouri la fel. Ambele sexe ale grupului ar putea aduna un mic tezaur de gablonţuri daca şi-ar scoate bijuteriile trendy înfipte în urechi, nasuri şi limbi.

Tinerii vorbesc în gura mare, fumeaza excesiv, au multe sticle de plastic pline cu bere. În tren, ei se autorepartizează, pe sexe, în compartimente alaturate de unde toata noapte poartă dialoguri trans-compartimentale. Subiectele abordate de Lolitele aflate la limita termenului de garanţie şi băieţii tolaniţi în compartimentul alăturat sunt cele de fiecare zi: cine cu cine s-a mai culcat sau de unde şi-au încălţările de plastic si cauciuc roz colorate. Discuţiile sunt întrerupe de câte un băiat care, într-un limbaj caracteristic comunicărilor din acea noapte îşi cere drepturile: „ - Dă în p*la mea, bă boule, şi mie sticla aia de bere!”

Spre dimineaţă, subiectele de discuţie oarecum uzuales e apropie periculos de epuizare. Până la destinaţie mai este cam o ora şi jumătate. Unul dintre băieţi, cu tatuaj mare pe bicepsul supra-dezvoltat, al unui elev de clasa a 9-a a unei scoli profesionale, strigă: „ - Bă Mihaela, hai sa ţi-o trag!” În compartimentul alăturat, fetele trecute superficial prin perioada de inocenţă a pubertăţii izbucnesc într-un râs strident, fără insă cea mai mică urmă de surpriză. „ - Haide bă că mă plictisesc!” insistă băiatul, pare-se un lider informal al grupului de flăcăi urbani. „ - Nu vreau decât în jumătatea de sus! Hi, hi, hi, hi!!!”, formulează fata un răspuns diplomat. „ – A! Merge şi aşa!” vine răspunsul, tot într-un ton neutru. Insă fata de dincolo realizează un pic îngrijorată că a scăpat totuşi un detaliu esenţial: „ – Stai aşa! Cu care dintre voi vorbesc?”.

Discuţia se termină brusc, întreruptă de o înjuratură pe care nici hârtia, nici blogul nu o suportă. Cauza. Unul dintre băieţi a încercat să deschidă un plic de plastic transparent în care avea „iarbă” si a imprastiat totul pe jos. Toţi membrii grupului, ca la un semn, fie se apleacă fie se lasa în patru labe pentru a aduna, cu înjuraturi, de pe duşumeaua murdară a compartimentului, preţioşii muguri uscaţi. Până la urmă şi acest eveniment se consumă odata cu recuperarea promisiunii unor momente de extaz, sau macar de „coolness”...

Trenul se apropie de gara Constanţa. Una dintre fete urlă o întrebare din zona WC-ului:”-Unde mergem de aici!!?!!” „ – La Mamaiaa!!!!”

Monologul unui peste

2008-05-16T14:38:00.001+03:00

Sunt un peste intins pe cuburi de gheata intr-un galantar. Nu ma asteapta o soarta prea buna. De parca pina acum, avind in vedere ca stau intins pe galantar, tare bine mi-a fost!
Acus, acus o sa-mi taie capul si o sa-mi scoata maruntaiele afara iar vreo gospodina o sa ma prajeasca in ulei si malai intr-o zi cu dezlegare la peste.

Nu stiu cum se face, dar chiar si in situatia complicata in care ma aflu nici nu imi mai e frica nici nu sunt trist. Mai degraba impacat cu ceea ce se intimpla. Chiar ma distreaza pustii care se uita curiosi la mine si spun “uau! ce ochi mari are pestioiu asta!”.

O sa ma curete de solzi si o sa-mi taie coada. O pisica probabil va fi foarte fericita la un moment dat…

Culmea, nu imi mai aduc aminte mare lucru de dinainte de a ma trezi inghesuit linga alti pesti in navodul pescarilor. Am ramas insa din perioada aceea cred cu o stare placuta, de implinire, de nesters.

Chiar daca nu ma pot misca iar branhiile imi sunt inecate de aer, simt urma binecuvintarii. In creierul meu, considerat de oamenii de stiinta cam mic, au ramas miscarile libere din apa, razele soarelui sub care ne adunam dimineata in apa mica, eu si cu tovarasii mei.

O sa ma intoarca pe o parte si pe alta in tigaie pina o sa ma rumenesc si o sa devin fraged.

Nu ma simt prins! Un pic imobilizat da, si pipait de cumparatori care ma cred mort si inert, dar in rest, totul bine. Nu ma intereseaza ce cred ei despre mine. Pentru ei sunt doar promisiunea unui prinz gustos…

Este totusi cel mai mare impas in care am ajuns in viata mea. Ia uite cum se joaca vinzatorul cu cutitul ala mare in mina! Am observat ca il foloseste sa taie capul pestilor pe care ii pune pe cintar inainte sa ii vanda.

Mi-e cam frig pe cuburile astea de gheata pentru ca eu sunt peste de mare, de apa calda. Dar e singurul lucru palpabil pe care il am sa imi aduca aminte de acasa, de apa limpede si de prieteni. E ceva.

Hopa! A luat vinzatorul cutitul si a pus mina pe mine.

Tigaie! Iata-ma-s! Vin!

Love Story

2008-05-16T14:36:00.001+03:00

Seara a inceput asa cum incep de regula chefurile de rockeri. Toti cei care au venit sunt deja beti. Se asculta muzica la maxim, bateria, basii si riffurile cu efect de distortion te fac sa iti fie putin frica pentru perioada de functionare a boxelor dar si pentru timpanele participantilor. Se bea, se fumeaza, se varsa bautura pe jos, se sparg in mod periodic pahare.Intr-un colt, doi pletosi care se prefac ca au in maini chitare electrice, stau cu capul aproape bagat in boxa si se agita...

Mihai e si el la petrecere. A baut deja aproape o sticla de vodca si acum, la bustul gol, urla ceva pe o piesa heavy metal. De fapt, vrea sa ii atraga asa atentia Silviei, care sta la o masa in capatul celalalt al camerei.

Total dezinhibat acum, Mihai se duce la ea, cu parul lung in mare dezordine, trasnspirat si murdar. Murdar din cauza numeroaselor caderi pe pardoseala acoperita in multe locuri cu un amestec de vodca, cola, scrum, bere, scrum de tigara si mizerie de pe talpile bocancilor.

- Vad ca esti singura, ne cuplam?

Ea, tunsa foarte scurt si cu un tatuaj anarhist care iese de sub breteaua maieului negru pe care il poarta, se uita la el cu ochii ei mari albastri, mari si machiati strident cu negru. Dupa doua secunde de gandire, Silvia zice ca OK.

In acelasi moment, Mihai se dezechilibreaza si cade peste Silvia. Si daca tot s-a intimplat asta, incepe sa o sarute, o pipaie evident. Silvia raspunde avansurilor.

Seara celor doi se scurge in reprize de sarutari, consum de alcool si dans.

Spre 2-3 dimineata, Silvia ii propune sa iasa afara un pic. Pe terasa, fata scoate o tigara speciala, din iarba. O aprinde si o fac amindoi posta. In scurt timp, ochii celor doi devin injectati si respiratia ajunge sa fie una sacadata. Cad amindoi de acord ca nu au chef sa faca sex acuma si se hotarasc sa lase asta pe alta data, ca oricum au facut cunostinta.

Mihai pleaca spre casa intr-un final prin parc. Se opreste din cind in cind pe linga vreo tufa ca sa vomite. Organismul lui ins vrea pauza, nu mai rezista si lesina. Prietenul care il insoteste suna la Salvare si,la fel, pe Silvia, sa-i spuna ce s-a intimplat.

Salvarea vine neasteptat de repede, medicii il ia pe Mihai, il duce la spital. Dupa spalaturi stomacale si alte proceduri medicale, Mihai este dus intr-un pat unde acesta doarme linistit.

A doua zi, la pranz, mama Silviei, sefa de tura la urgente in noaptea trecutam ii povesteste cum a fost adus un tinar aproape in coma din cauza alcoolului. Nu-i exclus sa fie consumat si ceva droguri usoare....

Silvia, ducind o lingura de ciorba la gura, ii spune mamei:
„- E noul meu iubit mama!”

Un stres in plus

2008-05-16T14:06:00.000+03:00

A fost o zi tare aglomerata la multinationala media cu sediul in nordul Bucurestiului. Toata ziua telefoane peste telefoane, cum facem asta, cum facem cealalta. Fata de presiunea normala, de zi de zi, sarcinile au fost mai multe si mai grele. In consecinta, intirzierile au fost mai mari iar nervii mai intinsi si mai apoape de explozie.

Insa, asa cum lucrurile bune au un sfirsit, si cele mai putin placute il au pe al lor. Pina la urma treaba s-a facut, a iesit bine, sefii sunt multmiti… Angajatii suprasolicitati fantazeaza deja cu voce tare despre cite beri vor bea in seara asta ca sa isi reseteze creierul.

Ziarista Mihaela a terminat treaba, si-a pus laptopul si celelalte lucruri in rucsac, si-a pus castile de la iPod in urechi si a plecat spre statia de metrou.

S-a facut deja tirziu si intuneric. Zona iti poate da fiori noaptea, mai ales din cauza iluminatului public ramas acelasi de 10 ani. Trotuarele sunt pline cu noroi, caini cu priviri parca prea inteligente si agresive se plimba de colo colo in cautare de culcus sau ceva gunoaie gustoase.

Mihaela isi suna iubitul pe telefonul mobil si ii propune o iesire in oras, la bere. Si el a lucrat azi pina tirziu. “-Da, iesim la o bere.” Discutia continua apoi cu subiecte profesionale dar si specifice relatiei de gugulica-guguloi.

Strada e aproape pustie. Mihaela ride la telefon, discutia e placuta si face sa treaca mai repede timpul pina va ajunge in metrou si mai apoi, la restaurant.

Numai ca la un moment dat, in mijlocul discutiei amuzante, Mihaela scoate un tipat. A simtit o mina iesita pe neasteptate din intuneric cu intentia clara si realizata de a-i pune mina pe un san. Tipatul se prelungeste vreo 2-3 secunde, lasindu-l pe prietenul de la telefon nedumerit si ingrijorat. “-Ce s-a intimplat?”

Mihaela se intoarce speriata spre directia de unde venea mina intruziva si vede un barbat tinar de culoare, cu haine ponosite si cu pantalonii negri si chilotii aparent albi coboriti pina la nivelul genunchilor. O priveste pe domnisoara cu subinteles si ii face semn s-o urmeze performind in acelasi timp o activitate intensa de auto-erotism.

Domnisoara grabeste insa pasul pina aproape la fuga in timp ce artera de la git ii bate darabana. Tinarul cuprins de febra senzuala nu o urmeaza, impiedicat si de pantalonii coboriti pe vine dar si de infrigurata si singuratica preocupare sexuala.

La intrarea in statia de metrou Mihaela se mai linisteste si ii relateaza aparent calm prietenului ramas inca la telefon ca un homeless negru a venit la ea si i-a aratat puţa.
“-A! raspunde iubitul. Esti ok acum?” Ea raspunde ca da iar barbatul continua: “ -E adevarat ce se spune despre negri ca sunt bine dotati?”

Sex toy

2008-04-10T14:02:00.003+03:00

“- Am fost aseară la restaurantul ăla scump de pe malul mării. Au o mâncare super. Scumpă şi bună, dar what the fuck!, ea plăteşte! Ar trebui să mergeţi şi voi acolo”

“- Eu am băut numai băuturi scumpe aseară la discotecă. După care am mers la un hotel din Mamaia de 4 stele şi am mâncat la restaurant”.

Erau doar câteva dintre replicile unei discuţii între doi prieteni într-o dimineaţă târzie pe plaja de la Vama Veche.

Silviu şi Andrei sunt deja de vreo lună la mare chiar dacă banii li s-au terminat de două săptămâni. Cu toate acestea, o duc destul de bine. Au ce mânca unde dormi. Iar toată ziua stau pe plajă.

In urmă cu jumătate de lună cei doi erau la “ia-ma nene” pe marginea străzii care duce de la Vama Veche la Mangalia. Nu mai aveau bani decât pentru o parte din drumul pâna acasă. Cu haine care trădau multe nopţi de dormit pe plaja şi cu plete care confirmau că la Vama Veche nu sunt prea multe posibilităţi de a te spăla, poşteau o ţigară şi erau resemnaţi la gândul că vacanţa s-a cam terminat. Făceau fără chef semne maşinilor şi mergeau încet pe drumul spre Mangalia, oraş a cărui prezenţă era semnalizată vag de o macara din port.

După vreo jumătate de oră de semne fără rezultat cu degetul mare, un autoturism de fabricaţie germană opreşte. Numai că pe sensul invers de mers.

Cele două domnişoare de pe scaunele din faţa le fac semn lui Silviu şi Andrei să se apropie. Cei doi se îndreaptă un pic contrariaţi dar şi incitaţi spre maşină. Şoferiţa coboară geamul de la portieră. Baieţii se apleacă şi întreabă dacă fetele merg la Mangalia sau la Constanţa. Întrebarea este ignorată şi i se răspunde cu altă întrebare:

”- Nu vreţi să mai staţi la mare?”

“- Ba da, am sta, dar nu mai avem bani de mâncare.”

“-Dacă vă dăm noi şi mâncare şi cazare mai staţi?” vine a doua întrebare.

Baieţii se uită unul la altul şi la fete. Convin din priviri că sunt acceptabile ca înfăţişare.

“- Da, am mai sta”. Însă şoferiţa adaugă:

“- Cu o condiţie, vă dăm mâncare şi cazare contra servicii sexuale”.

În acelaşi moment, sună telefonul pasagerei din dreapta. Fata caută în geantă şi până să ajungă la telefon, scoate un lanţ de prezervative de câtiva metri, din câte urmau sa povestească băieţii mai târziu. Imaginaţia celor doi, ieşiţi de vreo 2-3 ani din adolescenţă intră în tumult.

"Ok.”

Urcă în maşină iar în următoarele minute are loc împărţirea pe cupluri. Silviu o ia pe Gabriela, Andrei o ia pe Dana. Merg pe plaja în Vama Veche. Cele doua fete se dezbracă complet iar baieţii, uşor mai ezitanţi şi cu o stare de foame bine instalată în burtă fac acelaşi lucru. Se asează împreună, pe cearşafuri, pe cupluri, de parcă ar fi fost împreună de ani de zile.

Timp de două săptămâni nu le-a lipsit nimic. Mâncare, băutură, plaja şi sex. O singură situaţie care se repetă aruncă însă o anumită umbră pe sejurul lui Andrei. În timp ce Silviu primeşte mâncare şi băutură înainte de a începe o partida de sex, Andrei primeşte numai după. Iar daca fata nu e suficient de satisfacută, calitatea şi valoarea meniului oferit scad drastic. Din această cauză, Andrei e puţin nemulţumit. În rest totul bine...

Astăzi însă, la o terasă de pe plajă, cei doi prieteni vorbesc despre cum au petrecut aseară. Asta după ce observă că poartă tricouri chinezesti la fel, cumpărate de fete de la tarabe. Andrei e în continuare un pic frustrat că nu primeste mâncare decât dupa sex. Din cauza asta nu poate face prea multă performanţa, se scuză el. Silviu zâmbeste însă cu un aer de satisfacţie. El primeşte mânacare înainte şi fata lui e de cele mai multe ori fericită. După două săptămâni a pus pe el 3 kilograme şi a descoperit cât de gustoase sunt stridiile…

Recunoştinţă

2007-12-05T15:04:00.001+02:00

Pe trotuarul unei străzi din centrul Bucureştiului, o doamnă în vârstă, respectabilă, merge legănat, cu două sacoşe de cumpărături relativ voluminoase în mâini. Pe una scrie "Carrefour" şi pe cealaltă "Calvin Klein". E îmbrăcată decent şi curat, cu o pălărie la modă în urmă cu vreo 30 de ani. E o vreme câinoasă, fără soare, după ploaie, iar găurile din asfalt pline cu apă murdară, agresate adesea de şoferii veşnic în criză de timp, aproape ca nu mai au putere sa reflecte lumina, puţină, câtă mai este într-o zi închisă.

Totuşi nu e foarte frig. Nişte ţigănuşi se joacă prin bălţile murdare în timp ce, probabil, mamele lor au ieşit la o ţigară în faţa porţii cu vopsea scorojită. Puradeii sunt veseli şi gălăgioşi iar cel mai mult îi amuză să arunce cu pietre în ochiurile de apă împroşcând garduri, maşini şi clădiri cu zaţul Bucureştiului de după ploaie. La vederea doamnei în vârstă, ghiduşii cu piele măslinie îşi aruncă priviri complice, comunică ceva rapid şi se aşează în formaţie lângă balta pe lângă care urmează să treacă doamna în vârstă. La momentul potrivit îngeraşii tuciurii lansează pietroaiele în baltă stropind-o ciuciulete pe bătrânică. Femeia nu poate schiţa nici măcar un gest de a-şi acoperi faţa, că doar are sacoşe în mâni. Închide ochiii, scuipă picăturile de apă ajunse în gură şi rămâne aşa, vexată. Puştii râd copios de scârba în care se află băbuţa dar nu fug. Stau şi o studiază fără frică pe doamna care, un pic cocârjată, încearcă să îşi dea seama ce s-a întâmplat. Bătrânica nu protestează. Pur şi simplu stă aşa, nemişcată. Ştie că e într-un cartier nu prea sigur şi dacă mai şi protestează ar putea intra în şi mai mari belele.

Însă o domnişoară care trece prin zonă se indignează, începe să ţipe la copii. Mamele puradeilor de la poartă intervin: "Ce-hai fă?! Care-i treaba ta. Nu ţi-e bine?" Domnişoara ameninţă că sună la poliţie, mamele se mai liniştesc dar îi pun în vedere fetei să plimbe ursul. Ea se apropie însă de bătrâna doamnă, aflată în continuare în stare de vexare.

O întreabă dacă o poate ajuta cu ceva. Bătrâna, fără a o privi, dar cu buzele zbârcite şi ţuguiate de cât de cătrănită e îi răspunde: "Lasă-mă şi matale în pace!"

De Referendum

2007-11-27T15:26:00.000+02:00

Peste o săptămînă e referendum. Afişe mari îndeamnă alegăorii, cu mai mult sau mai puţin talent şi efect, să pună ştampila pe care scrie TATOV pe „DA” sau pe „NU”.

Ţara freamătă. Dezbaterile despre posibilele rezultate ale scrutinului coboară dureros de brutal de pe ecranului televizorului pe masa băutorilor notorii de la birtul din cartier, în birourile cu mult termopan şi mochete curate ale firmelor multinaţionale sau chiar în patul amaţilor care parcă au uitat să se mai bucure de darul dragostei. Referendumul şi campania care îl precedă au dat peste cap ordinea diurnă şi nocturnă a lucrurilor.

Cu o săptămînă înainte de scrutin, la oficiul stării civile sună insistent telefonul. Funcţionarii sunt pe moment la o ţigară. În cele din urmă, se întorc în birou şi atunci unul dintre ei, mai harnic, ridică receptorul. La capătul celălalt al firului, o voce feminină şi cu un ton îngrijorat întreabă dacă de referendum se mai ţin cununiile civile. O întrebare legitimă până la urmă, cu toată vînzolaeala asta şi cu funcţionarea precară a instituţiilor.

Cât stres trebuie să fi apăsat pe capul domnişoarei, încât să apeleze la soluţia disperată de a suna la primărie! Uun biet referendum, chiar şi cu implicaţii majore asupra vieţii societăţii, ar fi putut să-i dea planurile de măritiş peste cap!

De câte farmece a trebuit să uziteze, câte tertipuri nevinovate a fost nevoită să aplice pentru a ajunge la momentul în care mirele să-i cadă, cu zîmbetul pe buze, în mrejele întinse cu dibăcie feciorelnică şi să-i dea întâlnire în faţa ofiţerului stării civile. Câte căutări înfrigurate pentru o rochie de mireasă, câte probe la pantofi, câte probleme cu corsetul! Câte emoţii vor fi asaltat-o la gândul primei nopţi de dragoste, câte alternative de folosire a banilor primiţi la nuntă va fi analizat! Iar acum, un referendum să-i ameninţe toate visele şi să amâne pe termen nedeterminat un moment care părea bătut în cuie!

Nu!

Răspunsul angajatului primăriei fu însă în măsură să o elibereze pe domnişoară de orice grijă prenupţială şi să arunce din nou lumină asupra perspectivei conjugale: „Da, cununiile civile se ţin!”

Odată receptorul pus înapoi în furca telefonului, toate angoasele de viitoare mireasă ale domnişoarei au fost uitate, dacă nu cumva chiar şi datoria civică de a mege la referendum şi de a da un raspuns la întrebarea pusă poporului.

Sfatul Batrînilor

2007-05-12T13:42:00.000+03:00

Nicolae are 84 de ani, Mircea are 82, iar Petru tot pe acolo. Sunt trei bătrînei de treabă, prieteni şi vecini de stradă, toţi mari crai în vremea tinereţii. Cel puţin aşa susţin ei.
Nicolae are probleme cu prostata, ia medicamente, este un pic ipohondru dar arată foarte bine pentru vîrsta lui. Numai părul fără nici un fir alb îl întinereşte cu vreo 10 ani. Mircea are probleme mari cu rinichii. El nu arată bine deloc. Are multe toxine în sînge, tocmai pentru că rinichii lui ar cam vrea să iasă la pensie. Figura lui are o paloare stridentă. Cîte o pungă enormă şi vînătă îi atîrnă sub fiecare ochi. Ochi ce păstrează însă licărirea de luciditate şi inteligenţă a omului care nu a trecut neatent prin viaţă. Petru este de-a dreptul surd. Poartă permanent un aparat auditiv care, din cîte se vede, nu prea îşi face treaba. De fapt numai urechea dreaptă, la care are montat aparatul aparat mai funcţionează cît de cît, cealaltă deloc. Din aceste cauze binecuvîntate, Petru vorbeşte tare. Iar cînd cineva îi spune ceva, strîmbă din nas şi îşi mişcă limba printre buze, de parcă ar vrea să se folosească de simturile olfactiv şi gustativ pentru a recepta sunete. La finalul comunicării însă îţi dai seama că de fapt nu a înţeles mai nimic din ce i s-a spus.
Cei trei se întîlnesc relativ periodic să mai vorbească despre una, despre alta. Ultimile evoluţii politice ocupă de obicei primul loc pe agendă. Doi dintre ei sunt tărănişti convinşi, unul este social-democrat. Dar tema abordată cu cea mai mare pasiune sunt aventurile lor amoroase din tinereţe. Aşa cum bine s-a menţionat, toţi cei trei au avut perioadele proprii de crailîc intens. Dar după cum susţine fiecare, numai înainte de căsătorie. Moment marital după care au devenit, fiecare dintre ei, fideli şi domestici. Ceea ce pare credibil. Poate că şi din cauza că, soţiile lor, toate trecute de 70 de ani, zîmbesc mai tot timpul.
Astăzi, Nicolae, Mircea şi Petru au o întîlnire. Din nou, temele abordate sunt cele de pe agenda obişnuită. În timpul discuţiilor, televizorul merge. De data asta, tema aventurilor amoroase din tinereţe se întinde cel mai mult. Conversaţia este, ca de obicei, una animată, întreruptă însă din cînd în cînd de intrarea în cameră a nepotului lui Nicolae, de 15 ani. Adolescentul le plasează cîte o remarcă răutăcioasă pe tema aventurilor lor amoroase, după care iese.
După vreo oră de la începerea sfatului bătrînilor, nepotul plictisit intră pentru a treia oară în cameră, înarmat cu o nouă bombă de sarcasm. Numai că de data asta nu mai are audienţă. Nicolae doarme cu capul dat pe spate într-un din fotolii, Mircea în celălalt, iar Petru moţăie liniştit pe canapea.
La televizor se prezintă ultimile ştiri privind cel mai recent scandal din politica românească.

Mărţişoare musculoase

2007-01-29T15:57:00.000+02:00

Într-un mic oraş de provincie, unde fiecare se ştie cu fiecare, un eveniment este un eveniment. Vine trenul. Eveniment. Trece o coloană oficială. Eveniment. Un beţiv face teoria democraţiei comparate la ieşirea din piaţă. Eveniment. Calcă primarul într-o baltă la inaugurarea unui monument proiectat de un artist local. Eveniment. Ei bine, ce poate fi, într-un mic oraş de provincie, un spectacol se strip-tease masculin în premieră? Mega eveniment!

Vine o trupă de dansatori fondată tot într-un oraş mai mare, tot de provincie. Vestea face ca bărbaţii urbei, în majoritate conservatori, muncitori şi pudici, să se simtă un pic ameninţaţi şi să taie lemne cu mai multă ciudă, chiar dacă e primăvară. Femeile simt în aer, adierea plăcută a noutăţii. Iar o reclamă meşteşugită la radioul local, "mărţişoare musculoase pentru femei curajoase" parcă le face pe liceene şi pe tinerele doamne să le placă pînă şi rubrica de ştiri locale.

Se pun în vînzare bilete la spectacol, dar nimeni nu se îmbulzeşte. Există însă, din fericire, un telefon la care se pot rezerva locuri. Acesta sună neîntrerupt pînă cînd biletelese epuizează cu vreo două zile înainte de spectacol. Umblă vorba, venită se pare dintr-un alt oraş de provincie, că băieţii aştia musculoşi sunt încă în curs de afirmare, aşa că fac full-monty, adică se dezbracă complet.
"Simfonie de hormoni, strigăte, urlete, tipe surescitate, muzică, băieţi cu multe ore de tras la fiare, lumini, vacarm", nota următorul număr al gazetei locale, cu prima şi ultima pagină color.

Primele strigăte în sala întunecată a clubului se aud chiar înainte de începerea reprezentaţiei. Doamnele şi domnişoarele îşi fac curaj cu băuturi de la vermut în sus. Într-un oraş de provincie, unde toată lumea se ştie cu toată lumea, îţi trebuie curaj ca să mergi la un spectacol de strip-tease masculin. Pentru că a doua zi, toată urbea ştie: "Uite-o pe aia, ai văzut ce a făcut aseară? - Da, fato, ce nebună", vor fi discutat a doua zi unele dintre participantele la spectacol. Noroc că băieţii de la trupă au interzis accesul bărbaţilor în sală pe perioada show-ului. O condiţie în măsură să mai diminueze stresul tuturor.

Băieţii din formaţia de strip-tease ştiu că se află într-un oraş de provincie, aşa că au curaj. Intră dezinvolt pe ringul de dans, satisfac în diverse maniere dorinţele voyeuriste ale audienţei. Prestează dansuri într-o atmosferă muzicală bazată pe ritm. Trec apoi pe scări, pe scaune, pe mese, în braţele spectatoarelor, călare pe spectatoare. Le iau în braţe şi pun, coregrafic, lucrurile la punct.

La început domnişoarele şi doamnele îşi bagă timide capul între umeri dar vermuturile şi lichiorurile foarte dulci, acompaniate de trupuri adonisiace şi ritmuri tribale le fac să revină la o poziţie mai receptivă. Totul se dezlănţuie, băieţii dansatori mai renunţă din cînd în cînd, cu timiditate, la chiloţi. Timpanele sunt zdrenţe, simţurile clocotesc iar barmanii şi picolii, singurii bărbaţi din sală, uită să mai ducă băuturile la mese atunci cînd îşi văd vecinele de bloc, cu care se saluta ziua respectuos, cu cîte un musculos gol şi languros în braţe.

Spectacolul se termină totuşi la un moment dat, că e tîrziu. Băieţii de la strip-tease se retrag în magazia de materiale a clubului. Se îmbracă în haine de discotecă şi revin în sală pentru petrecerea de după spectacol cu un grup de tinere de la grupul şcolar industrial din localitate.

Între timp se aprind luminile. Soţii şi prietenii spectatoarelor au voie acum, după miezul nopţii, să intre în sală. Şi să bea o bere.

Alegeri locale

2007-01-16T14:11:00.001+02:00

Viaţă grea cea reporter la o staţie mică de radio, într-un oraş pierdut prin ţară! Nu sunt subiecte, nu sunt bani, nu ai notorietate iar dacă îi superi pe oficiali, îţi dau informaţii în condiţiile legii sau aranjează să nu mai primeşti sponsorizări sau contracte de publicitate.
S. e reporter de Radio Andromeda.
Seara asta se anunţă a fi însă una cu împliniri profesionale. Sunt alegeri locale. Se alege primarul Pe la secţiile de votare au trecut deja cei care aveau ceva de votat. Urnele s-au închis. S. şi alţi tălpaşi de la radioul concurent, un pic mai slab parcă decît al lui, merg pe la secţiile de votare, să strîngă materiale, să facă interviuri şi să vadă dacă se respectă legea.
În prima secţie e destul de multă lume. Comisia, în care se află reprezentanţii tuturor partidelor şi un funcţionar al primăriei, apropiat al şefului care mai candidează pentru un mandat, numără de zor voturi. Fiecare suspectează pe fiecare de tenativă de fraudă electorală. O ştampilă pusă un pic mai neglijent pe buletinul de vot declanşează automat o dezbatere de 10 minute. Se ajunge pînă la urmă la un compromis: „acceptam votul ăsta pentru candidatul vostru, dar şi voi să acceptaţi un buletin discutabil pentru al nostru”.
Grupul de jurnalişti radio pleacă mai departe către o altă secţie de votare să reprezinte şi acolo principiile dreptului cetăţeanului la informaţie. Aici însă nu mai pot intra. Jandarmul de la uşă spune că accesul este interzis. Cel mai curajos în acel moment dintre jurnalişti, S., îi spune că ar trebui să respecte legea privind accesul liber al ziariştilor la evenimentele de interes public. O lege pe care S. nu a citit-o, dar a auzit că există. A citit în ziarul judeţean. Jandarmul este însă tare pe poziţii. Nu!
Reporterii de radio pleacă cu pixurile nefolosite şi cu reportofoanele în genţi. Prin mintea lui S. trece fugar o întrebare: „care o fi legătura dintre uniformă şi coeficientul de inteligenţă, în general?”
Grupul de jurnalişti locali se deplasează fără chef, noaptea pe la 2, de la o secţie de votare la alta. În unele pot intra, în altele nu. În drum mai trec pe la cîte un sediu de partid, poate prind o cafea caldă şi o ţigară. La sedii e mare vînzoleală. Emoţii, discuţii, certuri, planuri, fum de ţigară. Pînă la aflarea rezultatelor, vor mai trece cîteva ore. Şefii de campanie îi sună neîntrerupt pe telefonul mobil pe trimişii lor din comisiile de numărare a voturilor şi apoi bifează pe o foaie cîte voturi s-au mai adunat pentru candidatul lor. După ce iau toate secţiile la rînd, îi sună de la capăt pe toţi.

S. pleacă acasă. E obosit şi plictisit.
În drum spre casă, fără să ştie rezultatul final al alegerilor, îi trece un ultim gînd pe ziua aia de muncă: ”o noapte profitabilă pentru companiile de telefonie mobilă care au cîştigat bani fără să se implice politic, lucru demn de toată admiraţia”.

Visul absolventei

2007-01-11T16:42:00.000+02:00

Un tînăr cu studii superioare face autostopul. O maşina germană, model nou, neagră, opreşte. Tînărul se aşează pe bancheta din spate, căptuşită cu piele. Şoferul e un bărbat cu o figură, aşa cum se vede în oglinda retovizoare, de afacerist cu studii medii. În dreapta e un alt bărbat, cu părul grizonat, a cărui faţă nu se vede în oglinda retrovizoare. Însă în momentele cînd îl priveşte admirativ şi aprobator pe şofer i se dezvăluie o frunte nu prea înaltă, un nas mic şi teşit la baza frunţii. Ceafa groasă.
Soferul îi povesteşte cum a trecut fata prietenului lui examenul de bacalaureat:
Prosperul comerciant de pantofi din oraşul spre care se îndreaptă autoturismul, are o fată, acum studentă, care a făcut liceul în oraşul din care se întorc şoferul şi pasagerul din dreapta. Ajungînd ea în clasa a 12-a, după 4 ani superbi de liceu, s-a gîndit că ar fi bine să se orienteze către o carieră profesională. A decis să îşi urmeze visul: să devină economistă. Numai că la obiectul „Economie”, materie de bac şi de admitere, era bîtă. Tăticul fetei ştia asta chiar de la ea. Aşa că s-a dus la liceul fiicei unde a contactat un profesor care urma să fie supraveghetor la proba de economie. A mers la profesor şi l-a întrebat cam cît ar costa să o ajute un pic pe fată la proba de economie. S-a negociat un preţ de 3 milioane ROL.

Examenul de bacalaureat are loc, vine ziua afişării rezultatului. Părintele grijuliu şi emoţionat, intră în posesia rezultatelor de la Bac înainte ca acestea să fie publicate. Cînd se uită pe foaie... stupoare... perplexie. Nota obţinută e 5,20. Nota e inacceptabilă şi pe moment nu există explicaţii. Părintele păţit o sună pe mobil pe fata lui şi o întreabă ce s-a întîmplat. Nu a ajutat-o nici măcar un pic profesorul? Fata spăşită zice că ba da, că i-a dat o foaie cu răspunsuri şi rezolvări, dar că scrisul era aşa de urît încît nu a înţeles nimic şi atunci a scris şi ea ce a ştiut.

Părintele nostru se pregăteşte cu un oftat de o nouă inginerie financiară. De data asta, beneficiarul este un profesor din comisia de corectare:
- Cît mă costă ca fata mea să ia în loc de 5,20, o notă mai acătării, de exemplu 9,20?
Corectorul cu pricina se uită lung la el.
- 9,20 nu se poate, dar de un 8,20 se poate discuta.
- Cît?, întreabă tăticul.
- Patru sute de euro.
- Patru sute de euro?! Păi nu am la mine decît două sute, se plînge părintele disperat. Profesorul, privind pe deasupra ramelor de ochelari, ca un profesor eminent, spune sec:
- Dă-i încoa şi se rezolvă!
Şi s-a rezolvat.
Pentru oricine a fost curios să se uite ulterior pe listele cu note de la Bac, a fost clar că eleva în pricină avea o frumoasă notă de 8, 20 la economie. Urmare a notei mari obţinute la bac, ea e studentă acum la o facultate neacreditată cu profil economic la zi, cu taxă, precum şi la o facultate acreditată, de tradiţie, la fără frecvenţă, tot cu taxă.
În cîţiva ani va fi economistă.

Doi prieteni foarte buni

2007-01-03T08:19:00.000+02:00

- Alo, Mihai!
- Da!
- Salut, sunt Dan. Mihai, am o rugăminte mare la tine. Nu aş fi îndrăznit să îţi cer lucru ăsta dacă nu erai prietenul meu cel mai bun. Am am nevoie de un serviciu. Te rog Mihai, trebuie să mă înţelegi. Mi-a fost şi aşa greu să te sun. Nu ştiu cum să îţi spun. M-am gîndit cum să fac să îţi....
- Dane, ai de gînd să îmi spui odată care-i treaba? Spune şi gata!
- Am o mare rugăminte. Mi-e şi ruşine...
- Tu îmi spui azi ce vrei?
- Ştii că peste cîteva zile este ziua neveste-mii. Şi vreau să îi iau un cadou mai special!
- Aşa. Şi ce am eu de-a face cu asta?
- Măi, tu ştii că sunt timid!
- Dar să vorbeşti fără noimă văd că ştii!
- Mihai, vreau să te duci să îi cumperi un vibrator neveste-mii!

Mihai şi Dan sunt prieteni vechi. Au fost colegi de clasă şi de bancă. Încă de la începutul liceului, Mihai a fost un tip cu mare trecere la fete şi, mai tîrziu, la femei. Numai că el nu le-a băgat niciodată cu adevărat în seamă. Şi acum, la 35 de ani, şi-a păstrat lipiciul, dar e în continuare burlac. Se simte foarte bine aşa. El aşa le spune prietenilor atunci cînd se îmbată.
În schimb, Dan a fost dintotdeauna timid. S-a căsătorit cu prima fată care l-a invitat la cinematograf, pe la mijlocul facultăţii. Dan a fost de cînd se ştie un tip inteligent, sensibil, dar cu o mare vulnerabilitate: se îndrăgostea repede şi îi trecea greu. Şi, de cele mai multe ori, fetele de care se îndrăgostea nu aflau asta niciodată. Una a aflat însă după cîţiva ani de zile şi a fost supărată vreo trei săptămîni. La momentul destăinuirii tocmai trecea printr-o perioadă de criză conjugală. Pentru că îi plăcuse şi ei de Dan, ba chiar îl iubise în taină, dar era şi ea, la rîndul ei, timidă. Şi uite aşa pierduse ceea ce ar fi putut deveni o mare dragoste. Sau un mare fîs.
Dan ajunse în cele din urmă pe mîna actualei soţii, care de fapt îl iubeşte foarte mult. Numai că e genul de femeie mai mult agitată decît dinamică, mai degrabă superficială decît atentă, blîndă numai în momentele în care se simte complexată. Dan e şi acum un pic speriat de ea.
Dar soţia lui Dan a avut şi are în continuare totuşi un sentiment matern bine dezvoltat. Tocmai asta o făcuse să îl placă pe vulnerabilul şi timidul Dan. Şi să îl ceară de soţ. Iar el să accepte.

- Dane, tu vorbeşti serios?
- Da Mihai, mi-e ruşine să intru într-un sex-shop!
- Ok, hai că îţi cumpăr eu un vibrator pentru nevastă-ta!

Peste 2 ore, Mihai intra într-un magazin de specialitate din centrul Bucureştiului. „Multă culoare roz, roşu şi vişiniu în magazinul ăsta”, gîndi Dan.
Dar trecu repede la lucruri practice. Studie oferta magazinului. După o vreme, îşi dădu seama că nu găseste nimic. E drept că nici ce căuta nu ştia foarte sigur. Peste tot, o mulţime de accesorii care produc plăcere într-un mod greu de închipuit. Plus că la raftul de vibratoare, nu erau expuse decît nişte chestii de mărimea unei brichete.
Într-un final, nu fără o anumită jenă, hotărî să ceară asistenţa vînzătorului.

- Un vibrator normal aveţi? Aşa, ceva care să arate normal?
- Avem!

Vînzătorul scoase apoi de sub tejghea un vibrator care l-ar fi făcut mîndru şi pe cel mai infatuat membru al rasei afro. Mihai privi obiectul. Se gîndi în acel moment că Dan este totuşi prietenul lui cel mai bun şi nu are rost să-i rişte căsnicia.

- Da, ceva ca ăsta, dar de mărime medie, nu aveţi?
- Ba avem.
- Mulţumesc.

Aho, Aho!

2006-12-28T11:02:00.000+02:00

Aho, aho, urechi ciulite
Fiţi şi cu pleoapele belite
Şi creiere cît mai zbîrcite!

De Anul Nou intrăm în UE
Poate-o să fie viaţa şuie!
Dar nu contează, fiţi mişto!
Şi nu fugiţi care-ncotro!
Chiar dacă viaţa face faze
Şi creşte iar preţul la gaze
Iar casele sunt scumpe, mici,
Şi cîinii n-au în cozi covrigi.

Şi fiţi frumoşi şi trimbulinzi
Atenţi, deştepţi, cuminţi, rapizi,
Buni, iubitori, dar tot lucizi.

Aho, aho!

Şi să vă fie ţara ţară,
Băăă!
Chiar de plecaţi pe dinafară.
Din munca cea de orice fel
Acas’ trimiteţi goromel*.
Că n-o s-ajungă nimeni “neuro”
De-or fi mai mulţi dolari sau euro
Pe plaiurile buhăite
De caractere împiestrite.
Ca să ne crească taică PIB-u’
Să ne prospere nouă tribu’!

Aho, aho!
Iar de rămîneţi tot în ţară
Nu-i acceptaţi p-ăi cu gargară.
Să fie-n guşă ca-n căpuşă
Şi fiţi corecţi, făr' de mănuşă
Cu ăi de cred "Mi se cuvine"
Însă au sîrmă-n loc de vine.

Aho, aho!
Cu prieteni dragi la nebunie
Fără prea multă fudulie
Să tragem o paranghelie.
Să fim convinşi că existăm
Şi după ce-o să aderăm.
Să ne distrăm dar să muncim,
Nici pe bani mulţi, dar nici puţini,

Să ne iubim ca frăţiorii,
Ca fiscul cu angajatorii,
Ca barmanii cu băutorii.
Ca Statele şi cu Iranu’
Ca victima şi cu tiranu’.
Ca infractorii cu miliţia,
Ca un pacient cu doctoriţa,
Ca poliţaiu' cu şoferul,
Ca loaza şi cu profesorul,
Ca fraierul şi cu farsorul,
Ca deputatul cu-electorul,
Ca un tycoon cu procurorul,
Ca CNA cu jurnalistul,
Ca ospătarul cu turistul.

Aho, aho!

Iar cînd o fi să fie Leat,
Să vă gîndiţi neapărat,
La cei ce vă iubesc profund,
La cei pe care voi iubiţi,
Şi-n timp ce beţi şi chefuiţi,
Nu v-amintiţi ce este greu.
Căci toate le va rîndui spre bine,
Şi anul ăsta,
Dumnezeu.
-------
* bani

Un drum pînă la cinema

2006-12-25T10:47:00.000+02:00

Familia Ţ. este una de snobi simpatici din Bucureşti. El lucrează la o mare firmă multinaţională de asigurări. E vesel şi jovial. E director. Şi ea e ceva directoare, tot la o firma multinaţională, de data asta de resurse umane. Case frumoase, maşini scumpe, salarii mari şi un băieţel drăgălaş de 12 ani.
Discuţiile preferate ale doamnei Ţ. sunt despre parfumuri şi bijuterii de lux. Are carduri de fidelitate la mai toate magazinele care vînd aşa ceva şi toţi colegii de serviciu şi prietenii află asta cel puţin odată pe săptămînă. Din cauza asta o plac.
Un singur coleg nu prea se simte în largul lui cînd se întîlneşte cu doamna Ţ. Pentru că ea e extrovertită şi îi adresează de fiecare dată aceeaşi primă întrebare:"Ce-ţi mai face iubitul?" Întrebare rămasă întotdeauna fără un răspuns dar cu priviri încurcate şi o strîmbătură abia schiţată din colţul gurii. Omul nu se acceptă încă în totalitate. Sau nu se regăseşte. Prima întrebare fiind pusă, de obicei se trece la chestiuni profesionale.
Vara asta, băieţelul familiei Ţ. a plecat într-o tabără şcolară normală, cu dormitoare normale de 20 de paturi şi cu mîncare normală de cantină. A mers împreună cu băiatul de 12 ani al familiei H. Au stat 10 zile la mare, s-au bălăcit, au jucat fotbal pe plajă după care s-au întors acasă.
Dar iată, că într-o bună zi băieţelul vine la doamna Ţ. şi o anunţă că vrea să meargă astăzi la film, împreună cu prietenul lui. Au invitat două fete pe care le-au cunoscut la mare şi ele au zis că acceptă. Doamnei Ţ. îi înfloreşte un zîmbet mare pe faţă. "Am băiat mare". Îl descoase un pic pe băieţel: cum sunt fetele, frumoase, deştepte? Este de acord imediat cu iniţiativa băiatului. Numai că el adaugă :"Fetele locuiesc la Ploieşti."
Nu e o problemă. Doamna Ţ. îl sună imediat pe domnul Ţ., aflat la serviciu şi îi expune problema. Îl roagă să-i ducă pe cei doi băieţi la Ploieşti pentru că băieţii au invitat fetele la film. Ploieştiul e la cel mult o oră de mers cu maşina. Dar băiatul intervine din nou:"Ne duce nenea H., cu Rolls Royce-ul".
Băiatul doamnei Ţ. începe să se pregătească. Face un duş după care se duce să îşi caute haine potrivite pentru eveniment. Numai că i se pare că ceva nu e în regulă. Se miroase la subraţ. Hmm. Nu e bine. Mai face un duş. De data asta se dă cu deodorantul tatălui, de 300 de euro. Mai caută prin dulap ceva haine, dar din nou, parcă miroase în continuare a transpiraţie. Mai face un duş şi se mai dă o dată cu deodorantul tatălui.
La ora stabilită domnul H. şi fiul vin cu Rolls-ul să îl ia pe fiul familiei Ţ. Pleacă împreună la Ploieşti. De pe drum, domnul Ţ. junior o sună pe fata care i-a revenit la împărţeala pe care a făcut-o cu H. junior, în timp ce construiau împreună castele de nisip pe malul mării. Gagica lui. O sună de pe mobil pe telefonul ei fix şi îi spune că în aproximativ o oră vin să o ia. Şi gagica lui H. junior e acolo, aşa că merg la ele şi apoi direct la cinematograf.
În cartierul mărginaş din estul Ploieştiului intră un Rolls Royce vişiniu, impecabil şi opreşte în faţa unui bloc de apartamente confort II. Fetele de 14 ani, gătite şi îmbujorate urcă pe bancheta din spate alături de băieţi.
După 10 minute, acelaşi Rolls Royce vişiniu şi impecabil parchează în faţa cinematografului cu zugrăveala desprinsă în unele locuri şi cu porţiuni ciupite de igrasie.
Copiii intră la film iar domnul H. duce Rolls-ul în parcare. Se aşează confortabil pe scaun. Are de de aşteptat vreo două 2 ore.
Numai că prognoza este incorectă. După numai 15 minute băieţii şi fetele ies din cinematograf. Domnul H. îl întreabă pe fiul lui ce s-a întîmplat.
"Nu aveau nici popcorn, nici cola!"

Ipoteză cu o babă

2006-12-20T21:59:00.000+02:00

Păi dacă aţi fi o babă cu o pensie de 1.200.000 de lei vechi, aţi locui într-o staţiune de munte, aţi avea un apartament cu trei camere, încălzit, mobilat, curăţel, cu multe bibelouri, dacă nu aţi avea prea multe alte surse de bani şi familia v-ar cam fi uitat, dacă aţi avea informaţia că se pot scoate între 700.000 si 1.000.000 de lei pe noapte de persoană pentru cazare în perioada sărbătorilor de iarnă, dacă aţi prinde un grup de 4-5 tineri, recomandaţi de altă babă, care vor doar să aibă unde dormi după ce se întorc noaptea de la băut, din oraş, dacă acest grup vrea să stea vreo 3–4 nopţi, nu v-aţi face un calcul şi v-aţi da seama că treaba e rentabilă, chiar dacă puţin incomodă, că na, trebuie să primiţi nişte străini în casă, dumneavoastră, o babă, ei bine, nu v-aţi face un calcul şi aţi ajunge la un rezultat economic simplu, potrivit căruia aţi muncit cam degeaba o viaţă întregă, deşi punctul de pensie s-a mărit, iar acum trebuie să faceţi nişte compromisuri forţate de realitatea cruntă, în loc să staţi relaxată pe fotoliu, cu proteza pe noptieră, să vă uitaţi zilnic, 6 ore, la telenovele pe canale specializate, că şi aşa altceva, decît să vă plîngeţi vecinilor de boli şi singurătate, n-aveţi ce face, dacă v-aţi da seama că dacă eraţi pe fază pe vremuri, cînd trăia şi cel ce acum ar trebui să fie moşul, şi v-aţi fi cumpărat, că se putea, încă un apartament, unul pentru închiriat, altul pentru locuit, aţi fi dus-o acum mult mai bine decît aşa, numai cu banii din pensie, şi v-ar veni din cînd în cînd să vă muşcaţi buzele cu gingiile de ciudă pentru că aţi ajuns într-o asemenea situaţie, şi ar apărea această oportunitate de a mai face un bănuţ, măcar în sezon, dar fără să afle vecinii, că v-ar cere să plătiţi mai mult la întreţinere, deci dacă aţi fi aşa o babă, nu aţi închiria la turişti două camere din trei disponibile?

Două lumi

2006-12-14T11:59:00.000+02:00

În metroul bucureştean, pe la ora 20, nu sunt foarte mulţi călători. E seară, lumea merge acasă după o zi de muncă.
Într-o staţie urcă două fete sub 18 ani şi un băiat de 12-13 ani. Cei care merg pe ruta asta zilnic, îi cunosc. Sunt cerşetori. Însă acum nu mai cerşesc. Urmează o şedinţă.
La o staţie mai încolo urcă şi cel care pare a fi şeful lor, "managerul de reţea": un tînăr în jur de 20 de ani, mic de statură, saşiu, cu ochi de şobolan vigilent în continuă adulmecare, cu o mare parte a scalpului neacoperită de păr. Iniţial pare o chelie, dar de aproape se vede că e vorba de o cicatrice lăsată de o arsură serioasă. De la marginea cicatricii, părul tînărului ţîşneşte sălbatic în direcţii diferite, în ciuda gelului de păr care încearcă să îi mai taie din avînt. Poartă o geantă de voiaj cu fermoarul defect, marca FUBU, e relativ bine îmbrăcat şi are o expresie de bună dispoziţie agresivă.
Se aşează toţi pe scaunele de la capătul vagonului, faţă în faţă. Una dintre fete duce un copil mic în braţe. Începe şedinţa.
Fără prea multe vorbe, cerşetorii încep să scoată mărunţişul pe care l-au încasat în timpul zilei.
Băiatul de vreo 12-13 ani are nişte pantofi sport rupţi. Pe lîngă talpa încălţărilor se iţesc ciorapii de culoare roşie. Are faţa murdară iar pe cap poartă un fes găurit, cu moţ, în dungi verzi şi albastre.
Din buzunare nebănuite, el scoate mărunţişul pe care l-a căpătat după o zi de muncă. Managerul de reţea ia banii de 500, 1.000, 5.000 sau 10.000 de lei vechi şi echivalenţii lor în RON. Îi numără tacticos, organizîndu-i mai apoi pe fişicuri. Îl întreabă pe cerşetorul băiat cît a produs.
- 1 milion 300 de mii , spune băiatul care dansează în tot acest timp ţinîndu-se de o bară verticală.
După ce organizează cu o răbdare remarcabilă banii primiţi, şeful îi zice:
- Tu dă tot încoace!
Băiatul se opreşte din dansul la bară. Spune că a dat deja tot. Şeful se uită zîmbitor şi saşiu la băiatul cu fes. Nu spune nimic, aşteaptă agresiv.
Băiatul începe în cele din urmă să se scotocească prin buzunare şi, surpriză!, mai găseşte o monedă de 500 de lei.
-Uite!, spune băiatul cu faţa murdară şi începe din nou să danseze.
Totul se întîmplă sub privirile mirate, contrariate ale călătorilor. Mulţi dintre ei au dat bani cerşetorilor din metrou, fie din milă, fie pentru a compensa cine ştie ce vinovăţii lăuntrice.
Dar participanţii la şedinţă nu se sinchisesc. Călătorii sunt interesanţi numai în timpul orelor de program, cînd sunt factor de producţie. Ori acum, orele de lucru s-au terminat. E şedinţă de bilanţ.
Şeful ia moneda de 500 de lei, o pune la fişicul de 500 şi îşi îndreaptă atenţia către prima fată. Pe ea n-o ia prea mult la întrebări.
Fata are un copil în braţe. După cum arată are sub 18 ani. Îi dă liniştită banii cîştigaţi în ziua aceea şi apoi continuă să îşi legene copilul. Ăsta este specificul ei: cerşeşte cu un copil mic în braţe.
Şeful organizează din nou banii pe fişicuri, o priveşte fix pe fata cu copil, de parcă s-ar gîndi la ceva. Scoate din buzunar un pachet de ţigări şi îi oferă una fetei. Bonus pentru o zi de muncă în subteran. Fata ia ţigara şi se pregăteşte să coboare la următoarea staţie.
- E tîrziu, spune ea, trebuie să-mi hrănesc copilul.
Lîngă şeful reţelei se află o altă fată, pare de vreo 16 ani. Ea afişează o oarecare superioritate faţă de ceilalţi. Din comportament pare a avea un alt tip de relaţie cu şeful. Amoroasă. Ea nu trebuie să scoată nici un ban. În schimb are o problemă pe care o pune în discuţie în gura mare, în auzul colegilor şi călătorilor. E geloasă pe fata cu copil. O înjură fără motiv aparent şi îi aruncă din cînd în cînd priviri mînioase. Călătorii pot bănui că şeful reţelei nu este chiar străin de zestrea genetică a sugarului.
Odata banii colectaţi, atmosfera se destinde. Şeful îşi pipăie buzunarele:
- Aici am de 10 mii, aici de 5 mii, aici de o mie, aici de 5 sute.
Deschide geanta marca FUBU şi aranjează ceva în ea, parcă ar face un inventar.
Este ora 20 şi ceva. Rînd pe rînd, tinerii cerşetori coboară la cîte o staţie de pe traseu. Mîine îi aşteaptă o nouă zi de muncă şi o nouă şedinţă de bilanţ.
Şeful cu consoarta rămîn în vagon. Mai au de mers.
Or avea o altă şedinţă în seara asta, la un alt nivel, cu un şef de reţea mai mare.

Political correctness în puţa goală

2006-12-13T21:49:00.000+02:00

Vară tîrzie. August arzător. Staţiunea 2 Mai. România.
Pe plaja umblă într-o dulce alandală, poetic vorbind, nudişti şi nudiste. Persoane de toate vîrstele, cu tenuri diferite şi cu preocupări cosmetice dintre cele mai diverse.
Familia X este una de intelectuali. El e profesor universitar la facultatea de psihologie, sau, oricum, un domeniu care studiază comportamentul oamenilor. Ea e lector la facultatea de filologie. El e un bărbat de peste 40 de ani, cu un schelet bine acoperit de carne. Ea e cu cîţiva ani mai mică, are mare succes la studenţi, este blondă şi nudistă.
Domnul şi doamna X stau întinşi lejer pe cearşaf şi discută, fără a se feri foarte mult de urechile şi privirile celorlalţi nudşti, chestiuni de bucătărie internă din lumea academică. Soarele arzător de august, dar cu raze un pic mai roşiatice decît cele de iulie, le mîngîie trupurile bronzate foarte uniform.
La un moment dat, doamna X întrerupe discuţia.
- Uite-i pe Y-greculesti. Se plimbă pe malul mării.
Familia Y este şi ea una academică, intelectuală. Vin de ani de zile la 2 Mai. În timpul anului universitar se mai vizitează, din timp în timp, cu familia X. Acum, ţinîndu-se de mînă, Y-uleştii îşi plimbă gleznele prin valurile calde ale mării de după amiază.
Soţii X se ridică de pe cearşaf şi se îndreaptă precum Adam şi Eva către soţii Y.
- Oh! Ce surpriză plăcută, spune doamna X, atunci cînd îşi dă seama că se află la o distanţă de la care poate fi auzită. Nu ştiam că sunteţi la 2 Mai în această perioadă.
Cele două cupluri nude trec mai apoi la politeţuri.
Domnul X strînge şi scutură cu putere mîna domnului Y. Doamna X o îmbrăţişează şi o sărută pe doamna Y. Apoi domnul X face o plecăciune graţioasă în faţa doamnei Y, îi ia mîna şi o sărută elegant, cam la nivelul sînilor ei goi. Un gest la fel de reverenţios face şi domnul Y către doamna X.
- Ce mai faceţi?
După o scurtă discuţie introductivă, cele două cupluri pornesc împreună pe malul mării.
Mai încolo vor vorbi despre probleme curente ale vieţii academice, iar cînd se va face seară şi mai rece, se vor întoarce la gazde, să îşi ia costumele de baie.

Monahul Ioachim

2006-12-09T01:22:00.002+02:00

Ioachim e monah la o mînăstire din judeţul Suceava. Ioachim bea şi fumează. Pe Ioachim l-am întîlnit la restaurantul "Les Amis" din Vatra Dornei. L-am chemat lîngă noi după ce băuse deja, la altă masă, sfios, cu spatele la ceilalţi clienţi, două pahare de vodcă.
Ioachim ne spune că e smerit dar că are parte de mari ispite: curvie, băutură, tutun. Tentaţii cărora le-a cedat. Fratele Ioachim e beat criţă, are 33 de ani şi e călugăr de 16.
Ioachim mi-a pupat mîna şi m-a dat cu ulei sfinţit pe faţă pentru că i-am dat un pahar de vin. Mi-a cerut şi o ţigară. L-am întrebat dacă are nevoie cu adevărat de ea. Mi-a răspuns că da şi că mama lui a murit de curînd.
Vine de acasă, de la Izvoarele Sucevei, de la înmormîntare. Jandarmii spun că poate e un şarlatan, un impostor în sutană. Nu ştiu! În seara asta Ioachim e adevărat, e om.
Mi-e teamă să dau o ţigară unui călugăr. Ce va spune Dumnezeu? Fumatul e păcat! Şi vai de acela prin care vine ispita!
Ioachim spune că îl iubeşte pe Hristos şi trage din ţigară.
Of, Ioachime? De ce ai scrum de ţigară pe sutană şi miroşi a tămîie? Ioachime, de ce ai slăbiciuni, ispite şi păcate? Ioachime, de ce îmi zîmbeşti şi bei vinul ca pe apă, iar la întrebările noastre despre credinţă răspunzi cu un mormăit?
Ioachim o să doarmă în noaptea asta în sala de aşteptare de la gară. Mîine pleacă la mînăstire. Ioachim mă priveşte cu ochii lui mici şi tulburi, adunaţi la baza nasului. Îmi zîmbeşte bonom printre firele rare ale bărbii roşcate. Mîine îl aşteaptă stareţul, arhimandritul. Ioachim îi va spune tot la spovedanie şi va fi iertat.
Ioachime!!!! De asta aveam nevoie acum? De un călugăr beat, fumător, care rîde tîmp şi nu ştie să răspundă la întrebări despre dogma creştin-ortodoxă?
Ioachim e sincer: "mai dă-mi o ţigară". O ţigară pe care o pufăie, n-o fumează. Ospătarii se uită chiorîş la noi şi la Ioachim, dar mai ales la Ioachim. El e îmbrăcat în sutană. Noi plătim vinul, suntem bineveniţi. Monahul Ioachim fumează cu noi Lucky Strike Lights, bea cu noi Fetească Regală dar nu ne bagă în seamă cînd îl întrebăm ce e aia “doxologie”.
E trist şi beat, dar zîmbeşte cînd îi torn vin în pahar. I-a murit mama. El aşa spune. Îl cred.

--
PS. A doua seară, îl văd pe călugărul Ioachim în gară, tot beat şi cu ţigara în mînă. Îl strig. Vine zîmbind şi legănat spre mine: mîine se întoarce la mînăstire.